Alarmă în Ghencea! Doar 1200 de bilete vândute pentru meciul Steaua – Victoria!

Alarmă în Ghencea! Doar 1200 de bilete vândute pentru meciul Steaua - Victoria!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fanii steliști și-au propus să boicoteze meciul de debut al lui
Ilie Dumitrescu, iar demersul grupărilor de suporter pare că va
avea succes.

Acțiunea „Nimeni la meci” a fost declanșată vineri de Peluza Nord,
Peluza Sud, AISS și ALSS și se pare că mulți din fanii steliști vor
urma îndemnul celor patru organizații.

Dacă la meciul cu Universitatea Craiova din etapa a doua, Ghencea a
fost plină-ochi, 25000 de steliști luând cu asalt stadionul, acum
s-au vândut doar 1200 de bilete și șansele ca numărul tichetelor
vândute să crească par foarte mici.

„M-a impresionat atmosfera de la meciul cu Craiova, când 25000 de
oameni îi strigau numele lui Pițurcă. Mi-ar plăcea să aud și numele
meu strigat, dar mai important e să le strige numele jucătorilor.
Le respect dorința, oricare ar fi ea. Însă, dacă atâta merit
eu…”, spunea Ilie Dumitrescu în momentul în care a fost prezentat
oficial de tehnician al Stelei și se pare că, din păcate pentru el,
fanii se vor ține de promisiune.

1200 de bilete
s-au vândut până acum pentru
meciul Steaua – Victoria Brănești

25000 de fani
au fost în tribună la meciul Steaua –
Craiova (2-1) din etapa a doua

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×